Victoriei 139

Imobilul de pe Cala Victoriei 139 are o prezență foarte discretă, mai ales pentru trecătorul generic, al cărui ochi ar fi mai degrabă atras de detaliile Palatului Cantacuzino chiar lângă el.
Este una dintre cele mai puțin faimoase clădiri proiectate de arhitectul Arghir Culina, poate principalul reprezentant al mișcării Art Deco din București. Clădirea, deși nu are statut de monument istoric, are trăsături, proporții și detalii remarcabile și este o sentinelă sensibilă la intersecția Căii Victoriei cu strada Gheorghe Manu.
Clădirea, care a fost proiectată mai întâi pentru clasa superioară, cu dotări publice generoase la parter, a trecut prin decădere în ultimele decenii. După 2016, clădirea a fost înregistrată cu un nivel ridicat de risc seismic, iar spațiile comerciale au fost închise. Ultimii chiriași au plecat în 2017, iar după aceea clădirea a trecut printr-un proces major de restaurare și reabilitare.
În multe dintre apartamentele abandonate de chiriași, am găsit povești de viață prin anumite obiecte, sau intervenții în amenajările interioare, ori fotografii, jurnale, cărți.
Fiecare cameră ne-a spus o poveste despre utilizatorii lor plecați mai recent sau cu mult timp în urmă și despre relația pe care au avut-o cu fosta lor locuință – unii au păstrat finisajele originale, alții au încercat să renoveze cu materiale moderne, unii au creat coloane și șeminee false în o încercare de a le face casele mai plăcute. Diverse piese de mobilier și decorațiuni au existat probabil de la bun început.
Proiectul nostru s-a concentrat pe crearea de apartamente contemporane, care să îndeplinească standardele adecvate acestui program specific, într-o clădire interbelică ocupată anterior de familii bogate. Deoarece coordonatele stilului de viață s-au schimbat semnificativ în ultimele decenii, clădirea a trebuit să treacă printr-un proces profund de transformare. Ne conformăm în continuare normelor și standardelor, am făcut un efort să păstrăm o mică parte din istoria Bucureștiului.
Compoziția generală a clădirii și arhitectura fațadelor au fost principalele constrângeri care au definit intervenția: fațadele stradale se păstrează în întregime până la etajul 6, în timp ce etajele superioare izolate ne-au prezentat mai multe scenarii disponibile, întrucât erau separate vizual prin restul clădirii printr-un profil orizontal masiv.
Principala intervenție este transformarea mansardei într-un etaj reclus, cu acoperiș plat. Astfel, clădirea a căpătat o alură mai contemporană, fără a afecta semnificativ aspectul general și percepția asupra clădirii. Cele două volume principale sunt separate prin materialitate – în timp ce primele cinci etaje păstrează tencuielile originale, etajele superioare au placare din fibrociment, iar tocurile ferestrelor sunt din aluminiu. Am creat un contrast fin între cele două zone prin reproducerea poziției și raportului ferestrelor. Ultimul etaj este definit de două orizontale, asemănătoare etajelor inferioare – balconul cu balustradă din sticlă și pergola metalică.
Dorința noastră de a păstra elementele vintage este prezentă și în interior, unde designul folosește influențe Art Deco. În acest fel, există o continuitate între interior și exterior, iar holul aduce viața străzii în interior. Parterul este redeschis pentru publicul larg.
Prin această intervenție, clădirea primește o a doua șansă de a face parte din oraș. Viitorii utilizatori vor fi găzduiți de un nou reper cu o panoramă splendidă a orașului, beneficiind în același timp de standardele de viață contemporane. Nu în ultimul rând, orașul își recapătă o parte din istoria sa.