Răzvan Bârsan + Partners este la al treilea premiu câștigător la World Architecture Awards. Pentru cel de-al 20-lea ciclu – august 2015 am fost distinși cu premiul de membru de onoare pentru clădiri rezidențiale remarcabile.
Clădirea se așează pe o structură metalică care permite deschideri mai largi și volume în consolă. Dinamica volumetrică se exprimă prin tăierea ferestrelor, precum și prin alegerea materialelor – lemn, piatră, sticlă, metal care acoperă fiecare volum într-un mod diferit.
Casa este formată din trei volume prismatice așezate unul peste altul și orientate într-o direcție diferită. Fațada din spate este deschisă spre curtea care are o piscină și este bogată în vegetație. Ferestrele cu dimensiuni generoase aduc lumină atât în living cât și în dormitorul principal de deasupra. Lumina conferă spațiului o dimensiune spectaculoasă.